Dezbaterea privind politica externă a lui Obama-Romney: doi apărători ai imperialismului american

De Patrick Martin
23 octombrie 2012

În dezbaterea finală a alegerilor prezidenţiale din SUA, care va avea loc luni noaptea în Boca Raton, Florida, este de aşteptat ca preşedintele Barack Obama şi contracandidatul său republican Mitt Romney să îşi trâmbiţeze "viziunile" lor contrastante privind politica externă americană. Cu toate acestea, în ceea ce privesc problemele fundamentale ale elitei corporative şi financiare americane, cei doi candidaţi sunt în întregime de acord.

Ambii se vor declară apărători ai "democraţiei" şi "libertăţii", chiar dacă banii şi armele americane sprijină dictaturi cum ar fi monarhia din Saudi Arabia, conducătorii cleptocratici din Congo şi din alte state bogate în resurse din Africa sau regimuri militare din Honduras până în Egipt. Ambii acceptă fără a pune sub semnul întrebării necesitatea de a utiliza forţa militară şi politică pentru a proteja interesele economice şi strategice ale aristocrației financiare americane oriunde în lume.

Probabil vor exista şi conflicte verbale. Romney va căuta să profite de dezastrul din ultima lună, când atacatori înarmaţi au invadat Ambasada SUA din Benghazi, Libia, ucigându-l pe Ambasadorul SUA şi alţi trei americani. Obama va încerca să contracareze, amintind de cel mai mare "succes" al politicii sale externe, uciderea lui Osama bin Laden de către o echipă a forţelor speciale americane Navy Seals.

Cu toate acestea, aceste dispute au loc într-un cadru politic comun. Ele se rezumă la certuri legate de care individ va fi mai eficient în aplicarea unei politici cu care ambii sunt pe deplin de acord.

Pe la spatele poporului american, Statele Unite pregăteşte noi intervenţii militare şi războaie de agresiune împotriva Siriei şi Iranului şi, în cele din urmă, împotriva Chinei, Rusiei şi a altor puteri rivale.

Întregul proces demonstrează caracterul profund nedemocratic al alegerilor în sine, în care poporul american nu are nimic de spus în legătură cu oricare dintre problemele fundamentale.

Obama a câștigat în 2008 nominalizarea Partidului Democrat în defavoarea lui Hillary Clinton, deoarece, în mare măsură, el s-a afişat a fi cel mai "anti-război" dintre candidaţi, iar pe de altă parte, deoarece a amintit în mod repetat de votul lui Clinton din 2002, care a autorizat războiul de agresiune a lui George W. Bush împotriva Irakului. El a câştigat alegerile generale în defavoarea lui McCain profitând de nemulţumirea populară masivă faţă de războaiele din Afganistan şi Irak.

Însă o data ajuns la conducere, Obama l-a reinstalat în funcţie pe secretarul apărării de pe vremea lui Bush, Robert Gates, a ales un fost general ca şi consilier de securitate naţională şi pe fosta sa rivală, Hillary Clinton, ca secretar de stat. Cu toate că a aderat la programul de retragere a trupelor din Irak negociate de administraţia Bush, el a dublat şi apoi a triplat numărul de soldaţi americani din Afganistan.

La sfârşitul anului trecut, Obama a jucat un rol decisiv în facilitarea războiul NATO împotriva Libiei, care a dus la răsturnarea şi uciderea lui Muammar Gaddafi şi la 50.000 de decese. Administraţia sa pregăteşte acum o soartă similară pentru regimul Assad din Siria, unde SUA a instigat la un război civil, care a luat deja deja vieţile a 30.000 de oameni.

Soldaţii americani, avioanele şi dronele americane sunt dislocate acum peste o zonă mult mai largă decât subadministraţia Bush, inclusiv în Peninsula Arabică, Cornul Africii și în mare parte din Sahara şi Africa de Nord, Afganistan şi Pakistan.

Manevrele marinei în Pacificul de Vest și Oceanul Indian, precum şi acordurile pe care Obama le-a semnat pentru a disloca trupe americane la sol în Australia şi în Filipine, sunt parte a unei strategii de lungă durată, de a înconjura China cu baze militare şi state client, pentru a păstra dominaţia americană din regiunea Asia-Pacific, în ciuda creşterii Chinei ca putere economică.

Sondajele recente au aratat că marea majoritate a americanilor favorizează o retragere rapidă a trupelor americane din Afganistan şi niveluri similare de opoziţie faţă de implicarea militar-politică a SUA în Orientul Mijlociu. Nu există practic niciun sprijin popular pentru un nou război american împotriva Siriei sau Iranului. Însă în cadrul aristocraţiei financiare şi în rândul liderilor lor politici, democraţi şi republicani deopotrivă, necesitatea unei astfel de agresiuni militare viitoare este considerată necesară.

Pentru mai mult de un deceniu, între politica externă imperialistă urmărită de elita conducătoare şi sentimentele maselor largi a existat o prăpastie care s-a tot lărgit. La alegeri după alegeri, cele două partide de la conducere au lucrat împreună pentru a priva poporul american de orice oportunitate de a influenţa deciziile legate de război şi pace.

În octombrie 2002, într-un efort de a da deoparte problema cu doar săptămâni înainte de alegerile din Congres, Casa Reprezentativelor şi democraţii din Senat au votat pentru autorizarea războiului cu Irakul. În 2004, candidatul democrat John Kerry s-a prezentat a fi un erou de război candidând pentru rolul de comandant suprem, nu ca şi un adversar al războiului din Irak. În 2006, când democraţii, care conduşi de sentimentul anti-război au ajuns în controlul Casei Reprezentativelor şi a Senatului - spre propria lor surpriză şi uimire - au declarat imediat că acuzarea lui George W. Bush pentru minciunile, care au pavat drumul spre războiul din Irak, au fost retrase de pe ordinea de zi.

Cea mai mare escrocherie dintre toate a venit în 2008. Obama, care era "anti-război", a ajuns la Casa Albă şi a continuat cu efectuarea unei politici externe chiar mai militariste decât cea urmărită de Bush. Răspunsul dat de liberalii şi de elementele de pseudo-stânga, care l-au sprijinit pe Obama ca alternativă faţă de republicani, a fost să îşi strângă bannere anti-război şi să treacă de partea administraţiei, chiar şi atunci când aceasta a escaladat războiul din Afganistan, a purtat război în Libia şi s-a pregătit pentru aventuri chiar mai sângeroase în Siria şi Iran.

Clasa conducătoare americană a târât populaţia ţării - şi întreaga lume - în războaie nesfârşite şi neocolonialism, ceea ce duce inexorabil la un conflict global cu dimensiuni de neimaginat. Acest proces poate fi oprit numai prin intervenţia independentă a clasei muncitoare americane şi internaţionale.

Obama şi Romney sunt reprezentanţii imperialismului american, forţa cea mai reacţionară şi anti-democratică de pe planetă. Partidul Egalităţii Socialiste îndeamnă muncitorii, tinerii şi pe toţi cei, care se opun militarismului şi războiului, să voteze pentru candidaţii noştri, Jerry White pentru preşedinte şi Phyllis Scherrer pentru vicepreşedinte, şi să participe la conferinţele regionale, pe care SEP le va susţine week-end-ul acesta şi în următorul.