Tensiunile franco-germane domină summitul UE

De Peter Schwarz
22 octombrie 2012

În ultimii ani, cancelarul german şi preşedintele francez şi-au făcut un obicei din a se întâlni cu două sau trei zile înainte de un summit al Uniunii Europene pentru a clarifica orice diferenţe şi pentru a se pune de acord cu anumite subiecte. Cu toate acestea, lucrurile au fost diferite înainte de summitul, care a avut loc joi şi vineri la Bruxelles.

Şase ziare europene au publicat joi un interviu cu preşedintele Francois Hollande în care acesta a atacat-o pe Angela Merkel, fără a-i numi însă direct numele. Într-o declaraţie de guvern dată în faţă Parlamentului German (Bundestag-ului), Merkel a răspuns într-o manieră similară.

Ciocnirea publică dintre Merkel şi Hollande este simptomatică pentru tensiunile aflate în creştere în cadrul Uniunii Europene. Berlinul şi Parisul sunt de acord că moneda euro trebuie menţinută şi instituţiile europene întărite. Sunt, de asemenea, de acord şi că acest lucru ar trebui să fie efectuat în detrimentul clasei muncitoare - prin reducerea legilor şi reglementărilor privind "flexibilitatea" restricţionării muncii , reducerea salariilor şi reducerea cheltuielilor sociale. Cu toate acestea, există diferenţe clare în ceea ce privesc căile şi mijloacele pentru atingerea acestor obiective şi, mai presus de toate, care bănci şi corporaţii ar trebui să suporte povara costului cel mai mare.

Guvernul german a refuzat să preia datoriile altor ţări. Germania insistă ca acestea să pună întâi în aplicare măsuri de austeritate severe şi să fie de acord cu o strictă supraveghere din partea UE. Berlinul este gata să participe la măsurile financiare reciproce numai când aceste condiţii au fost îndeplinite. Franţa, pe de altă parte, insistă că trebuie luate măsuri comune pentru restructurarea băncilor şi pentru scăderea ratelor de interes pentru obligaţiunile ţărilor extrem de îndatorate, însă respinge controlul european asupra bugetelor naţionale.

Cu două zile înainte de summit, ministrul german de Finanțe Wolfgang Schäuble a propus să se stabilească un fel de super comisar pentru austeritate la Bruxelles, care ar avea drepturi de veto asupra bugetelor naţionale. Deşi propunerea lui Schäuble a fost respinsă categoric de către Paris şi alte capitale, Merkel a sprijinit propunerea în Bundestag.

În cadrul interviului său, Hollande a vorbit în favoarea euro obligaţiunilor, pe care Berlinul le-a respins în mod repetat. "Este inandmisibil ca într-o zonă cu o monedă comună unele ţări să fie finanţate la o rată a dobânzii de unu la sută şi altele cu şapte la sută", a spus el. În discursul din cadrul Bundestagului, Merkel a numit această afirmaţie un "răspuns fals."

Deşi guvernul său a ratificat recent Pactul fiscal european şi a fost de acord cu măsuri drastice de reducere a costurilor, preşedintelui francez îi place să se prezinte el însuşi ca fiind un adversar al austerităţii germane şi drept un susţinător al "integrării prin solidaritate" din Europa. El a declarat: "Recesiunea ne ameninţă astăzi la fel ca şi deficitul ", şi a adăugat că, "sarcina Franţei este de a spune neobosit partenerilor noştri că există alternative la politica de austeritate."

Merkel a reacţionat propunând un nou fond european de investiţii. Ea a susţinut că cu aceasta, Germania ar aduce "un nou element de solidaritate" în discuţie. Acest fond ar fi finanţat printr-o taxă de tranzacţie financiară încă inexistentă.

Merkel se foloseşte de propunerea preşedintelui Consiliului UE, Herman Van Rompuy, pentru un fond care să amelioreze diferenţele economice şi sociale dificile şi încearcă să-l transforme în ceva foarte diferit. Ea vrea să folosească fondul pentru a forţă alte ţări să implementeze reforme structurale - adica să elimine drepturilor muncitorilor. Numai ţările care au convenit contractual pentru a îmbunătăţi competitivitatea ar fi eligibile pentru un sprijin.

Conflictul dintre Merkel şi Hollande a ajuns în cadrul summit-ului la apogeu atunci când a venit vorba de problema unei uniuni bancare, asupra căreia şefii de stat conveniseră deja pe timpul verii.

Hollande a insistat ca supravegherea bancară europeană să îşi înceapă activitatea pe 1 ianuarie 2013. Un mecanism de supraveghere a sistemului bancar european este o precondiție pentru ca băncile aflate în dificultate să primească sprijin direct de la Mecanismul European de Stabilitate (ESM), fondul de salvare a monedei euro, fără ca guvernele să fie obligate să satisfacă cerinţele ataşate. În special Spania, ale cărei bănci sunt în criză profundă, face presiuni pentru ca băncile sale să primească sprijin direct de la ESM.

Merkel, pe de altă parte, încercă să întârzie noul plan de supraveghere bancară. Ea a justificat acest aspect argumentând că lansarea unui astfel de mecanism complex ar necesita mai multe luni. Cu toate acestea, nu este un secret faptul că guvernul german a acceptat fără tragere de inimă finanţarea directă a băncilor ESM şi vrea să amâne punerea sa în aplicare până după alegerile federale germane din septembrie 2013.

Participanţii summitului au ajuns vineri dimineaţa devreme la un compromis, dar nu au rezolvat şi diferenţele dintre ei. Merkel a instruit ministrul ei de Finanţe să găsească un cadru legal pentru mecanismul de supraveghere bancară până la 1 ianuarie 2013, venind astfel în întâmpinarea termenului limită dorit de Hollande. Mecanismul va funcţiona sub umbrela Băncii Centrale Europene şi îşi va începe activitatea "în cursul anului 2013."

Cât timp va dura până la constituirea unui mecanism funcţional este privit destul de diferit de părţile opuse ale Rinului. Franţa presupune că va dura câteva saptamani, Germania crede că va dura de la şase la douăsprezece luni.

Forma precisă şi sarcinile mecanismului de supraveghere bancară nu sunt încă cunoscute, ele rămân în litigiu. Mecanismul este însă încă un pas pe drumul către o uniune bancară, care se afla în discuţii. Măsurile suplimentare, legat de care există, de asemenea, dezacorduri, includ un depozit de protecţie şi un fond comun al BE, care să lichideze băncile insolvabile.

Summitul a demonstrat că nu există nicio perspectivă privind diminuarea conflictelor în cadrul UE sau o rezoluţie la criza monedei euro.