Raportul privind recensământul şi „recuperarea” administraţiei Obama

De Andre Damon şi Barry Grey
17 septembrie 2012

Raportul privind sărăcia, lansat miercuri de Biroul de Recensământ al SUA este o altă infirmare zguduitoare a afirmațiilor administraţiei Obama, că ar superviza "o recuperare" economică şi că munceşte pentru a îmbunătăţi viaţa americanilor de rând.

Raportul a arătat că numărul celor clasificaţi de către guvern ca fiind săraci a rămas la nivelul record din 2011, în timp ce decalajul dintre bogaţi şi săraci s-a mai mărit. În 2011, aproximativ 46,2 milioane de oameni au rămas sub cota oficială a sărăciei, cel mai mare număr înregistrat în mai mult de jumătate de secol. Rata sărăciei, de 15,0 la sută, este în esenţă neschimbată din 2010 şi a fost cea mai mare din 1983 încoace.

Impactul sărăciei este deosebit de devastatoar pentru tineri. În 2011, unul din cinci copii americani a fost sărac. Rata sărăciei la adulţii tineri între 25-34 de ani, care trăiesc cu părinţii lor doar pe baza propriile lor venituri, a fost de 43,7 la sută.

Toate aceste cifre subestimează în mod grosolan nivelului real al sărăciei, deoarece pragul de sărăcie al guvernului, stabilit la un venit anual de 23.021 de dolari pentru o familie de patru persoane, este absurd de scăzut.

Datele recensământului au arătat că venitul median, ajustat la inflaţie, a scăzut cu 1,5 la sută faţă de anul precedent. Cifra a fost cu 8,1 la sută mai mica decât în 2007 şi cu 8,9 la sută mai mică decât apogeul înregistrat în 1999. Venitul unei familii tipic americane a scăzut în 2011 pentru al patrulea an consecutiv şi a coborât la niveluri văzute ultima dată în 1995.

Un factor major al scăderii veniturilor gospodăriilor a fost reprezentat în continuare de scăderea salariilor. Salariile medii săptămânale ale muncitorilor care nu au nicio funcţie de conducere a scăzut cu 0,3 la sută după ajustarea acestora la inflaţie. Impactul campaniei de reducere a salariilor la nivel naţional a fost reflectat cel mai clar într-un salt de 17,3 la sută a numărului de muncitori care aparţin grupului celor cu venituri mai mici, dar care au însă locuri de muncă cu normă întreagă.

Proiectul de lege privind ocuparea forţei de muncă națională a raportat recent că 58 la sută din noile locuri de muncă create în timpul marii recesiuni au fost locuri de muncă cu salarii scăzute, care plăteau între 7,69 şi 13,83 dolari.

Tendinţa de reducere a salariilor a fost iniţiată de administraţia Obama. Aceasta a impus o reducere de 50 la sută a salariilor noilor angajaţi, ca parte a salvării General Motors și Chrysler în 2009.

În 2012, creşterea în inegalitate a veniturilor la niveluri record, în cel de-al doilea an a aşa-numitei recuperări, subliniază caracterul real al acesteia. Coeficientul Gini, care măsoară nivelul de inegalitatea socială într-o ţară, a avut cea mai rapidă creştere înregistrată din 1993 încoace.

Venitul deținut de familie a scăzut pentru cea de-a patra şi de-a cincea categorie de gospodării americane. Acesta s-a mărit însă cu 1,6 la sută pentru cea de-a cincea cea mai mare categorie, și în cadrul aceleia, partea de venit deținută de familiile din top cinci la sută a crescut cu 4,9 la sută. Cei cu venituri din top unu la sută au avut o creştere de 6 la sută a veniturilor lor.

Americanii din cea de-a doua și a treia categorie reprezintă acum doar 23,8 la sută din veniturile naţiunii, cel mai mic procent de la administraţia Johnson din anii 1960 încoace.

Imaginea prezentată de raportul de la sfârşitul anului trecut, la mai mult de trei ani de la accidentul de pe Wall Street şi la trei ani după venirea la putere a administraţiei Obama, a fost unul care a prezentat o creştere a primejdiilor sociale pentru mase de oameni şi extinderea averilor pentru cei din partea de sus a topului. Cu toate acestea, administraţia Obama s-a folosit de faptul că rata sărăciei din 2010 a rămas neschimbată pentru a lăuda raportul ca o justificare a politicilor sale.

În afară de indiferenţa crasă faţă de situaţia precară a clasei muncitoare reflectată în astfel de declaraţii, acestea conţin un element de adevăr. Dezastrul social reflectat în concluziile raportului de recensământ nu este pur şi simplu rezultatul forțelor economice impersonale, ci sunt, în mare măsură, un rezultat ale politicilor administraţiei Obama, al cărui accent total din prima zi de administraţie a fost acela de a proteja şi a creşte bogăţia elitei americane corporative în detrimentul majorităţii populaţiei.

Chiar şi atunci când a extins salvarea Wall Street începută sub Bush, Obama a respins de la început orice programe guvernamentale pentru a crea locuri de muncă - cum ar fi proiectele pentru lucrări publice - sau orice alte măsuri serioase pentru a oferi ajutor șomerilor, celor executaţi silit, cărora li s-a taiat accesul de utilităţi sau numărului tot mai mare de săraci şi subnutriţi.

Dimpotrivă, el a supravegheat distrugerea a aproape 700.000 de locuri de muncă pentru bugetari şi a efectuat reduceri brutale în serviciile sociale.

El a permis sutelor de mii de șomeri pe termen lung să-şi epuizeze beneficiile de şomaj. Conform unei estimări, în 2011, o scădere cu 36 de miliarde de dolari din ajutorul de șomaj a adăugat 0,3 puncte procentuale la rata sărăciei.

În 2012, Obama şi ambele partide din Congres au escaladat atacul asupra plăţilor ajutoarelor pentru şomeri şi asta în mijlocul celei mai grave crize a locurilor de muncă de la Marea Depresie încoace. Ei au redus plata beneficiilor pentru somaj extins de la maxim 99 de săptămâni la un maxim de 66 de săptămâni. Există nenumărate indicii că programul privind plata beneficilor federale pentru şomaj extins vor fi lăsate să expire la sfârşitul acestui an, indiferent de partidul care va ieşi victorios la alegerile din noiembrie.

Acest lucru va face parte dintr-o intensificare a măsurilor de austeritate, destinate să impună costul integral al crizei din sistemul capitalist asupra clasei muncitoare.

Între timp, trilioane de alte fonduri publice vor fi pompate în pieţele financiare pentru a sprijini băncile şi fondurile speculative şi pentru a susţine piaţa de valori şi profiturile corporative. Anunţul făcut joi de Federal Reserve reprezintă acest lucru: o nouă rundă de imprimare a dolarilor ca să furnizeze celor de pe Wall Street şi corporaţiilor americane bani oferiţi practic gratuit.

Raportul privind recensământul nu subliniază doar eşecul unei administrații sau a unui singur partid, ci a sistemului capitalist pe care ambele mari partide de afaceri îl servesc. Bătălia dintre Obama şi Romney, dintre democraţi şi republicani, nu oferă nicio alternativă clasei muncitoare.

Încheierea ciclului de şomaj în masă, a reducerilor salariale, a sărăciei şi inegalităţii sociale necesită o luptă pentru a sparge strânsoarea elitei financiare asupra societăţii şi înlocuirea sistemului capitalist, care subordonează nevoile sociale celor pentru profit privat, cu socialismul, care utilizează bogăţia creată de clasa muncitoare ca un bun comun.

Clasa muncitoare trebuie să îşi construiască propria mişcare politică, bazată pe un program socialist, care să lupte pentru un guvern muncitoresc. Acesta este programul avansat la alegeri de Partidul Egalităţii Socialiste şi de candidaţii săi la preşedinţie şi vice-preşedinţie, Jerry White şi Phyllis Scherrer.

Pentru mai multe informaţii şi pentru a deveni membru SEP, click aici.