O nouă etapă a atacurilor împotriva clasei muncitoare europene

De Peter Schwarz
4 septembrie 2012

Clasa muncitoare europeană se confruntă cu o nouă rundă de atacuri sociale brutale. Procesul care a început în Grecia, Portugalia și Irlanda, şi a continuat în Spania şi Italia, este acum pe ordinea de zi în Franța. Guvernul condus de preşedintele Francois Hollande va anunţa luna acesta bugetul ţării pentru 2013. Presa de afaceri internaţională este plină de articole care fac presiuni pentru reduceri masive.

Economia franceză este în criză. Creşterea practic a stagnant, iar numărul de candidaţi care au căutat în luna august un loc de muncă a depăşit trei milioane. Marile corporaţii, cum ar fi Peugeot Citroen, au anunţat mii de disponibilizări. Economiştii estimează că guvernul trebuie să economisească între 33-40 de miliarde de euro pentru a atinge limita de deficit de 3 la sută la care s-a angajat Hollande. Acest lucru este fără precedent în istoria Franţei şi înseamnă reduceri masive ale cheltuielilor sociale.

Financial Times cere ca Hollande să înceteze a mai "tinde spre imaginea Domnului Normal şi să se obişnuiască cu gândul de a fi Domnul Nepopular."

Süddeutsche Zeitung îndeamnă preşedintele Partidului Socialist (PS) să " supună ţara aceluiaş tratament sub formă de şoc, care a fost administrat înainte Germaniei de social-democratul Gerhard Schröder. Pentru a consolida competitivitatea internațională a economiei franceze, Hollande trebuie "să reducă semnificativ costurile forţei de muncă, să scoată timpul de lucru şi piaţa muncii de sub regulile stricte şi să reducă beneficiile sociale."

Semnificaţia unor astfel de apeluri este fără echivoc. Dacă Hollande nu le urmează, băncile plănuiesc să aplice Franţei aceeaşi soartă ca şi Spaniei şi Italiei: speculatorii financiari vor tăbărî asupra ţării şi vor creşte ratele dobânzilor pentru obligaţiunile sale până la punctul în care guvernul capitulează în faţa cerinţelor lor.

De fapt, aceste presiuni externe nici nu sunt necesare. Hollande a explicat deja clar că guvernul său este pregătit să pună în aplicare pe cont propriu cerinţele piețelor financiare.

În primul discurs public după pauza de vară, Hollande a declarat că francezii ar trebui să se pregătească pentru o "criză economică lungă şi extrem de gravă." În cadrul unui discurs ţinut la Chalons-en-Champagne, el a declarat că câştigarea "bătăliei pentru creștere, ocuparea forţei de muncă şi competitivitate" nu va dura doar trei luni sau un an, ci întreg mandatul său de cinci ani.

În limba oficială a politicii , "creşterea, ocuparea forţei de muncă și competitivitatea" sunt sinonime pentru reducerea salariilor, a prestațiilor sociale și a drepturilor de muncă. Hollande promite efectiv cinci ani de declin social.

Prim-ministrul său, Jean-Marc Ayrault, a fost chiar mai direct. Timp de săptămâni, el a pledat pentru o creștere a competitivității din partea societăților franceze şi l-a însărcinat pe Louis Gallois, fostul şef al grupului aeronautic şi spaţial EADS cu dezvoltarea unor propuneri specifice.

Gallois cere un "şoc competitiv" pentru economia francează şi consideră că problema principală este costul ridicat al forţei de muncă, în prezent în medie de 34 de euro pe oră - cu mult deasupra celui din Germania(30 de euro) şi a ratei celui din Spania şi Marea Britanie (20 de euro).

La nivel european, Hollande reconstituie acum paşii predecesorul său, Nicolas Sarkozy, unindu-şi forţele cu cancelarul german, Angela Merkel, pentru a pune în aplicare o politică de austeritate fără compromisuri în întreaga Europă. În timpul campaniei electorale de la începutul acestui an, el s-a prezentat ca fiind o alternativă la Merkel şi a promis să renegocieze noul pact fiscal european.

Hollande a renunţat însă fără ceremonii la promisiunile sale din campanie. El intenţionează să accepte pactul fiscal fără modificări şi fără un referendum popular, în ciuda faptului că acceptarea termenilor săi stricţi îl vor forţa să facă reduceri masive. Atunci când prim-ministrul grec, Antonis Samaras, l-a vizitat recent la Paris și a cerut o relaxare a măsurilor de austeritate stabilite pentru ţara sa, Hollande şi Merkel au rămas neclintiţi, afirmând că nu există nicio altă alternativă la acele reduceri punitive.

Săptămâna trecută, ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble și omologul său francez, Pierre Moscovici, au aprobat constituirea la nivel înalt a unui grup de lucru, care să coordoneze politicile economice şi fiscale ale celor doua ţări şi, de asemenea, să se ocupe de Grecia şi Spania. Schäuble și Moscovici au convenit chiar să se întâlnească la fiecare două săptămâni pentru consultări cu caracter personal. Aşa cum a fost cazul şi în timpul preşedinţiei lui Sarkozy, tandemul franco-german îşi asumă sarcina de executare a cerinţelor piețelor financiare în întreaga Europă.

Hollande continuă politicile predecesorului său şi în sfera politică internă. Pentru a distrage atenţia de la conflictele de clasă în creştere, el dă naştere unor campanii rasiste împotriva minorităţii Roma şi trimite poliţia să intervină împotriva adolescenţilor rebeli. Insistenţa lui pentru o intervenţie militară în Siria face parte parte din aceeaşi strategie. El nu urmăreste doar interesele imperialiste franceze în Orientul Mijlociu, ci foloseşte militarismul pentru a devia de la - şi a se pregăti pentru - o creştere a disidenţei interne.

Muncitorii din Europa trebuie să tragă concluziile politice necesare din evenimentele din Franţa. Franţa se confruntă acum cu aceeaşi contrarevoluţie socială care a înghiţit Grecia şi Spania. În Germania, unde pe parcursul ultimului deceniu a fost creat un sector imens în care se munceşte pentru un salariul redus, intră acum în bătaia puştii acele secţiuni ale clasei muncitoare, care au un loc de muncă adecvat și contracte salariale corespunzătoare. Acesta este semnificaţia actualei dispute de la Lufthansa, unde echipajele companiilor aeriene low-cost sunt externalizate sau înlocuite cu angajaţi temporari.

Pieţele financiare nu se vor odihni până când beneficiile şi salariile din Europa nu vor ajunge la standarde internaţionale - adică până când acestea nu au fost reduse la nivelul celor din China și din țări similare. Partidele social-democrate se alinează pentru a-şi oferi serviciile în această privință și sunt practic imposibil de distins de adversarii lor conservatori sau a celor care se opun pieței libere. Acelaşi lucru este valabil pentru sindicate, care lucrează îndeaproape cu marile corporaţii şi guvernele lor.

Evenimentele din Franţa au expus, de asemenea, organizaţiile de pseudo-stânga care pretind că reînvierea Uniunii Europene nu poate fi realizată pe baza cererilor reformiste din perioada postbelică. Acestea nu sunt altceva decât o acoperire pentru social-democraţi şi sindicate. Atunci când sunt în guvern, ele sunt pregătite să pună în aplicare măsurile de austeritate.

În acest sens, în timpul campaniei electorale din acest an din Grecia, Alexis Tsipras, candidatul din partea Coaliţiei Stângii Radicale (SYRIZA), l-a lăudat pe preşedintele francez Hollande ca fiind un aliat al său și a spus că acesta este o dovadă că reformarea capitalismului european este posibilă. Acum este clar că acest lucru a fost o minciună deliberată şi o înşelăciune.

Capitalismul european şi internaţional nu poate fi reformat. Cerinţele piețelor financiare pot fi respinse numai printr-o revoluție socială. Acest lucru necesită mobilizarea clasei muncitoare europene pe baza unui program socialist.

Guvernele burgheze trebuie înlocuite cu guverne muncitoreşti, angajate să exproprieze băncile, fondurile speculative şi marile corporaţii, să confişte averile mari şi să organizeze viața economică astfel încât aceasta să îndeplinească nevoile sociale şi nu nevoile de profit ale piețelor financiare. Uniunea Europeană, un instrument al băncilor şi corporaţiilor, trebuie înlocuită cu Statele Socialiste Unite ale Europei.