Al Qaeda reprezintă SUA în războiul din Siria

De Bill Van Auken
13 august 2012

Secretarul de stat Hillary Clinton a emis marţi un avertisment împotriva celor care "încearcă să exploateze suferinţa poporului sirian, prin trimiterea în ţară a unor reprezentanţi sau a unor luptători."Ea a insistat că asemenea acțiuni "nu vor fi tolerate."

Însă nici ea şi nici Departamentul de stat nu a dezvăluit care țări sau organizații au fost avertizate. În spatele declaraţiilor ipocrite ale dnei Clinton se află realitatea că imperialismul american şi aliaţii săi se bazează ei înşişi pe sprijinul, finanţarea şi înarmarea unor astfel de "reprezentanţi" şi "luptători terorişti" pentru a urmări un război în vederea schimbării de regim în Siria.

Rolul de conducător al acestor forţe este aparentul duşman de moarte al Washingtonului, organizaţia teroristă islamistă Al-Qaeda.

Cercurile oficiale recunosc tot mai des, că Al-Qaeda joacă un rol decisiv în războiul civil din Siria. Acest lucru expune atât natura reală a încercărilor guvernului american de a răsturna guvernul preşedintelui Bashar al-Assad, dar și frauda Washingtonului privind "războiul împotriva terorismului."

Declaraţiile guvernului sirian, că se lupta cu teroriştii de la Al-Qaeda, a fost respinsă luni de zile de către mass-media corporativă care are surse apropiate în cadrul guvernului SUA. Acum însă, faptul că aceste forţe joacă un rol în cadrul evenimentelor din Siria nu este doar recunoscut, ci chiar sărbătorit.

Marile rețele de ştiri din SUA au prezentat săptămâna trecută rapoarte care evidenţează prezenţa Al- Qaeda în interiorul Siriei. Aceste ştiri vin după un raport prezent luna trecută în New York Times. Acesta declarase, că Al-Qaeda funcționează în inima aşa-numitei "revoluţii" siriene prin intermediul a trei grupuri: frontul Al Nusra(nt. Frontul pentru protecţia cetăţenilor din Levant), brigăzile Abdullah Azzam și Al Baraa ibn Malik.

Admiterea cea mai deschisă a semnificației rolului Al-Qaeda a venit luni, într-un articol postat de Ed Husain pe site-ul Consiliului privind Relaţiile Externe. Husain este un cercetător influent al studiilor privind Orientul Mijlociu şi un analist şef al mişcărilor politice islamiste din Orientul Mijlociu.

Husain a scris: "Rebelii sirieni ar fi incomensurabil mai slabi astăzi, dacă nu ar avea Al-Qaeda în rândurile lor. Batalioanele Armatei Siriene Libere (FSA) sunt obosite, divizate, haotice şi ineficiente .... Cu toate acestea, luptătorii Al-Qaeda pot ajuta la îmbunătățirea moralului. Afluxul de războinici JIHAD aduce disciplină, fervoare religioasă, experienţa de luptă din Irak, finanţare de la simpatizanții suniţi din Golf, şi, cel mai important, rezultate mortale. Pe scurt, FSA are acum nevoie de Al-Qaeda.”

Husain prezice că " Al-Qaeda ar putea deveni forţa cea mai eficientă de luptă din Siria, dacă membrii FSA vor continua să se îndrepte către ea" şi dacă "numărul luptătorilor străini vor continuă să crească." Rapoarte recente din mass-media au arătat clar că în Siria sunt aduşi între timp, peste graniţa turcă, luptători islamişti din cele mai îndepărtate regiuni, cum ar Cecenia, dar şi mai mulţi din Irak, Libia, Arabia Saudită, Yemen, Iordania şi din alte părţi.

Reacția SUA? "Până în prezent, Washingtonul pare reticent în a da crezare mare aceastei probleme", scrie Husain. Poziția nedeclarată a factorilor de decizie politică este aceea de a scăpa întâi de Assad - slăbind astfel poziţia Iranului în regiune - şi de a se ocupa de Al-Qaeda după aceea."

Astfel de declaraţii nu sunt uşor de făcut şi se bazează pe cunoştinţe exacte al politicii americane. Consiliul pentru Relaţii Externe are legături mai apropiate la Departamentul de stat decât orice think tank din Washington. În consiliului de administraţie se află doi foşti secretari de stat, Colin Powell și Madeleine Albright.

Aici este vorba de realităţi politice care servesc pentru a oferi pretexte pentru războiului din Siria și pentru "războiul împotriva terorismului" care a servit pe parcursul unui deceniu drept piatră de temelie pentru politica externă şi internă a SUA.

Washingtonul nu duce în Siria o cruciadă pentru democraţie şi drepturile omului. Ea este implicată într-un război murdar în care masacrul este dezlănţuit împotriva populaţiei siriene ca mijloc de răsturnare a unui regim care are legături istorice cu Teheranul. Prin aceasta se deschide calea pentru un război mai larg destinat eliminării Iranului, considerat a fi un rival pentru hegemonia SUA în regiunile bogate în energie şi cu poziţie geo-strategică importantă din Golful Persic şi Asia Centrală.

Iranul a declarat prin intermediul trimisului său Saeed Jalili, care a călătorit săptămâna trecută în Damasc, că a înţeles care sunt aceste scopuri. "Ceea ce se întâmplă în Siria nu este o problemă internă siriană, ci un conflict între axa de rezistență și inamicii săi aflaţi în regiune şi în lume," a declarat acesta.

New York Times a admis acuratețea acestei evaluări, recunoscând că nu este "surprinzator că Teheranul priveşte conflictul intern din Siria ca parte a unui război internaţional mai larg - Iranul fiind ţinta finală". Ziarul a continuat: " Pentru a înţelege paranoia Iraniului trebuie doar să ne uităm pe hartă. Începând cu deceniile care au urmat revoluţiei iraniene din 1979, ţara a fost constant înconjurată de o reţea de baze militare americane."

În ceea ce priveşte Al-Qaeda, aceasta a fost folosită drept scop pentru a justifica două războaie de agresiune și un asalt zdrobitor asupra drepturilor democratice din SUA. Organizaţie reiese acum ca fiind indispensabilă trupelor de la Washington care duc un război pentru schimbarea de regim în Siria.

Această alianţă este practic identică cu relațiile directe pe care CIA şi Washington le-au stabilit atunci când Al-Qaeda a fost fondată de Osama bin Laden la începutul anilor 1980. Al-Qaeda a trimis atunci luptători mujahedini peste graniţa pakistaneză în Afganistan pentru a participa la un război împotriva regimului sprijinit de sovietici. Lupta lor a fost orchestrată de către CIA şi finanţată cu miliarde de dolari de către SUA.

CIA joacă acum un rol similar în Siria, supraveghind o operațiune logistică imensă la graniţa turcă. Chiar poate cineva să creadă că luptătorii jihadişti ceceni marşăluiesc prin Georgia și Turcia în Siria fără colaborarea activă a serviciilor secrete din SUA?

În ciuda retoricii despre un război global împotriva terorismului islamist, realitatea este aceea că imperialismul SUA a utilizat astfel de forţe pe parcursul unor decenii întregi. Arabia Saudită, care oferă acestor forţe atât sprijin financiar, cât şi ideologic, este aliatul arab cheie al Washingtonului. Pe parcursul Războiului Rece, guvernul SUA a promovat forţele anti-comuniste ale islamului politic din Orientul Mijlociu şi Asia ca mijloc de destabilizare şi răsturnare a regimurilor naţionaliste şi seculare, contracarând dezvoltarea mişcării socialiste.

Reacția mass-mediei americane şi a aparatului politic faţa de revelaţiile privind rolul Al-Qaeda în Siria au fost mai mult decât cinice. Ea exprimă o dezorientare politică adâncă. În stilul Orwellian şi fără a considera că este nevoie de o explicaţie, mass-media raportează că inamicul de moarte de ieri s-a transformat astăzi într-un aliat. Niciun singur lider din rândul politicienilor nu a considerat că este necesar să pună în mod public această transformare sub semnul întrebării.

Alinierea în Siria a imperialismului SUA cu Al-Qaeda expune chiar mai flagrant rolul reacţionar jucat de grupurile de pseudo-stânga cum ar fi Organizaţia Internaţională Socialistă (ISO) care sprijină războiul imperialist pentru schimbarea de regim şi chiar denumirea acesteia ca fiind o "revoluţie."

Oare aceştia cred cu adevărat că poporul american nu a observat nimic, chiar şi după ce a fost târât în două războaie prelungite, care au costat vieţile a mii de soldaţi şi a sute de mii de civili irakieni şi afgani, precum şi trilioane de dolari, toate în numele luptei împotriva Al-Qaeda? Dacă acesta este cazul, atunci ei se înşeală profund. Aceste revelaţii vor avea un efect exploziv şi vor dezvălui şi discredita establisment-ul de guvernământ din SUA.