Nedemn de menţionat: şomajul de masă din America

De Andre Damon
17 aprilie 2013

Judecând după dezbaterea politică oficială şi reflecţia sa în mass-media din Statele Unite, cineva ar putea ştii cu greu că ţara rămâne în prinsoarea uneia dintre cele mai profunde crize a locurilor de muncă de la Marea Depresie încoace. Practic, toată atenţia este concentrată, pe de o parte, asupra preţurilor record ale acţiunilor şi profiturilor corporative - declarate a fi dovada unei recuperări economice robuste, şi, pe de altă parte, presupusei nevoi pentru reduceri tot mai mari din programele sociale de care depind zeci de milioane de oameni.

Administraţia Obama conduce un asalt istoric şi fără precedent asupra reformelor sociale de bază care datează din secolul precedent: pensiile şi Medicare. Lucrând mână în mână cu republicanii, aceasta a pus deja în mişcare, sub forma aşa-numitului proces "sequester", reduceri sălbatice la nivel federal din serviciile sociale şi veniturile muncitorilor. Între timp, închiderea şcolilor, disponibilizările profesorilor şi atacurile asupra sănătăţii şi pensiilor continuă neabătut la nivel de stat şi local.

În ceea ce este transmis ca "ştire" sau în discuţiile care domină establishmentul politic nu se regăsesc preocupările maselor largi ale populaţiei, care se confruntă cu impactul devastator al şomajului de masă prelungit. În spatele acestui zid oficial de tăcere, elita corporativă se foloseşte de criza locurilor de muncă pentru a reduce salariile şi pentru a impune condiții grele de muncă, care nu au mai fost văzute din anii 1930.

Raportul Departamentului Muncii privind ocuparea forţei de muncă pentru luna martie, lansat la începutul acestei luni, a indicat starea reală a vieţii economice dincolo de limitele de pe Wall Street şi a corporaţiilor americane. Acesta a arătat că în luna martie au fost create numai 88.000 de locuri de muncă, cu mai puţin de o treime faţă de luna anterioară şi jumătate din numărul preconizat de economişti.

Cea mai semnificativă a fost scăderea bruscă a ratei de partcipare în câmpul muncii - procentul din populaţie, care are de lucru sau care caută de lucru. Această cifră a scăzut la 63,3 la sută, cel mai mic nivel din 1979 încoace. O jumătate de milion de oameni au renunţat în luna martie să mai caute un loc de muncă.

Scăderea forţei de muncă poate fi parţial explicată de starea cronică a şomajului pe termen lung. Durata medie a şomajului a crescut în martie la mai mult de 37 de săptămâni.

În cadrul reducerilor "sequester", aprobate de Obama în mod oficial luna trecută, 4 milioane de şomeri pe termen lung vor suferi o reducere de 11 la sută a beneficiilor de şomaj care sunt deja mici. Printr-o logică perversă, scăderea ratei şomajului oficial, datorată în mare parte muncitorilor descurajaţi, care au renunţat să mai căute un loc de muncă, a fost folosită pentru a justifica reducerea duratei prestaţiilor de şomaj în statele din întreaga ţară.

Marea majoritate a noilor locuri de muncă, care le-au înlocuit pe cele distruse de criza economică, acordă salarii cu mult mai mici.

Situaţia cu care se confruntă tinerii în SUA este deosebit de gravă. Participarea la forţa de muncă a muncitorilor sub vârsta de 25 de ani a atins în martie 54,5 la sută, cel mai mic nivel din ultimele patru decenii. După un calcul, rata reală a şomajului în rândul tinerilor - dacă sunt luaţi în considerare şi cei care au părăsit forţa de muncă - este de 22,9 la sută, similar cu rata existentă în zona euro.

Milioane de oameni tineri, lipsiţi de un viitor, sunt forţaţi să muncească pentru o plată dezonorantă, asta în cazul în care aceştia sunt în măsură să găsească un loc de muncă. Milioane de muncitori mai în vârstă sunt aruncaţi în sărăcie cumplită.

Într-o perioadă anterioară, actualul nivel al şomajului ar fi fost tratat ca o ruşine naţională. În 1965, același an în care a fost promulgat programul Medicare, Preşedintele Lyndon B. Johnson a remarcat: "Promisiunea făcută în Legea condiţiilor de angajare (Employment Act) privind oportunităţile unor locuri de muncă pentru toţi cei capabili şi care doresc să muncească nu a fost încă îndeplinită. Noi nu vom avea odihnă până când acesta nu s-a împlinit." La acea vreme, rata şomajului era de 5 la sută. Oficial existau 3,7 milioane de şomeri, o treime din numărul oficial al şomerilor de acum.

Desigur, retorica lui Johnson nu a fost niciodată pusă în realitate. "Războiul împotriva sărăciei" s-a născut în mare măsură mort. Cu toate acestea, creşterea luptelor sociale - mişcarea pentru drepturile civile, grevele militante ale muncitorilor industriali, revoltele din ghetto-uri - a silit o clasă de guvernământ speriată să facă anumite concesii pentru clasa muncitoare.

Toate acestea s-au întâmplat la momentul unui boom de după cel de-al Doilea Război Mondial şi unul de dominare economică globală a Statelor Unite. Aproape 50 de ani mai târziu, când capitalismul american a suferit o vastă degradare internă şi un declin în poziţia sa economică globală, administraţia Obama recunoaşte epidemia şomajului numai în sens invers, lăudând numărul locurilor de muncă pe care "firmele noastre" le-au creat.

Degradarea capitalismului american îşi găseşte expresia sa cea mai nocivă la nivelul uimitor şi tot mai ridicat al inegalităţii sociale. Aceasta, la rândul său, este legată de eroziunea infrastructurii industriale a Americii şi ascensiunea unei aristocraţii financiare parazitare, care îşi derivă bogăţia nu la fabricarea unor bunuri utile, ci mai degrabă, din manipulări financiare cu caracter penal şi social distructiv.

Casa Albă a lui Obama reprezintă convergenţa mafiei de pe Wall Street şi a aparatului de informaţii/ militar. Politicile sale se rezumă la contrarevoluţii sociale și pregătirea represiunii de masă la domiciliu şi a războiului şi cuceririi neocoloniale în străinătate.

Singurul aspect, care este cu totul abandonat şi exclus de la orice decizie, care are loc în cadrul politicii sistemului bipartit nedemocratic din America, este marea majoritate a oamenilor! Acest aspect nu este diferit nici în Europa, Japonia, China şi restul lumii, acolo unde elitele conducătoare efectuează măsuri de austeritate brutale neţinând cont de voinţa oamenilor.

Faţă de şomajul de masă şi creşterea sărăciei în America nu există niciun alt răspuns posibil decât o luptă de masă a clasei muncitoare. O astfel de luptă este inevitabilă, însă aceasta trebuie să fie pregătită în mod conştient şi înarmată cu un program socialist şi revoluţionar.

Nicio aripă a burgheziei nu poate fi reformată. Nimic nu poate fi dobândit prin apelarea la unul sau la celalalt mare partid de afaceri. Resursele necesare pentru a oferi locuri de muncă plătite decent, îngrijirea sănătăţii, pensii, educaţie şi locuinţe trebuie să fie obţinute printr-o luptă de masă pentru a expropria oligarhia financiară, pentru preluarea pârghiilor vieţii economice din mâini private şi pentru stabilirea unei economii planificate pe baza necesităţii sociale, nu a profitului privat.