Părbuşirea fabricii din Bangladesh şi tendinţa spre profit

De K. Ratnayake
29 aprilie 2013

Săptămâna trecută s-a prăbuşit Rana Plaza, o clădire de opt etaje din Bangladesh. Bilanţul este de peste 300 de morţi şi mult mai mulţi răniţi, în principal muncitori în industria de confecţii. Tragedia este una dintre cele mai grave dezastre industriale din lume, însă nu va fi ultima, deoarece tendinţa corporaţiilor globale este înspre profituri mai mari, obţinute prin exploatarea muncii.

Complexul Rana Plaza a fost tipic pentru clădirile cu mai multe niveluri ridicate în Bangladesh ca urmare a extinderii masive a industriei de confecţii - a doua ca mărime după China. Clădirea a respectat doar puţin normele de siguranţă minimă şi cele de construcţie. Clădirea a găzduit cinci fabrici de confecţii la care erau angajaţi mii de muncitori, precum şi un labirint de magazine. Proprietarul, un politician local cu legături în guvernul Partidului Awami League, a avut permisiunea să ridice o clădire de numai cinci etaje. Acest fapt nu l-a oprit însă să mai adăuge alte trei etaje.

Marţi a avut loc o evacuare temporară, deoarece muncitorii au observat crăpături mari în clădire. Însă proprietarul, Sohel Rana, a declarat în ciuda avertismentelor contrare că cladirea este una sigură. Managerii fabricii, determinaţi să îndeplinească normele de producţie, au obligat angajaţii să se întoarcă la muncă. Miercuri dimineaţa, clădirea s-a prăbuşit brusc. Au trecut mai mult de trei zile de atunci, însă salvatorii continuă să extragă cadavre din grămezile instabile de moloz.

Ca şi în cazul dezastrelor anterioare, guvernul din Bangladesh, grupurile de afaceri şi corporaţiile de confecţii la nivel mondial, care profită de pe urma muncii ieftine din această ţară, au început repede să limiteze daunele politice şi economice.

Prim-ministrul Sheikh Hasina a pus operaţiunea de salvare pe "picior de luptă" şi a trimis soldaţi şi poliţişti, inclusiv unităţi ale notoriului Batalion de Acţiune Rapidă, pentru a suprima furia lucrătorilor. Sute de mii de muncitori din industria de confecţii au ieşit joi şi vineri, în Dhaka şi zonele industriale, în stradă.

Primul-ministrul l-a acuzat pe proprietarul clădirii pentru colapsul acesteia, declarând că el va fi pedepsit. În acelaşi timp, Hasina a explicat clar că nu se va face nimic pentru a preveni catastrofe similare. Ea a recunoscut că 90 la sută din clădirile din ţară nu au fost construite pentru a satisface normele oficiale din construcţii, însă a dat problema deoparte, declarând: "Ar trebui să demolăm acum toate clădirile?"

Asociaţia Fabricanţilor şi Exportatorilor de Textile din Bangladesh (BGMEA) a anulat calitatea de membru a companiilor din Rana Plaza şi a cerut ca cei responsabili pentru colapsul clădirii să fie urmăriţi penal. Cu toate acestea însă, asemeni guvernului, grupurile angajatorilor ştiu prea bine că condiţiile nesigure sunt dezastroase în întreaga industrie.

În noiembrie anul trecut, 112 muncitori au murit în cel mai grav incendiu din ţară. Acesta a izbucnit la fabrica Tazreen, în zona industrială Ashulia. După ce a sunat alarma de incendiu, supraveghetorii au dat oamenilor ordin să se întoarcă la locul de muncă, lăsând muncitorii de la etajele superioare blocaţi în clădire. Din 2005 încoace, aproximativ 700 de muncitori au fost ucişi în incendii, care au avut loc în fabricile din Bangladesh. Prăbuşiri ale fabricilor de confecţii au dus în 2005 şi 2010 la pierderea a 79 de vieţi.

Preocuparea stringentă a angajatorilor şi a guvernului este să se asigure că cele câteva mii de fabrici de confecţii din ţară, care reprezintă 80 la sută din exporturile din Bangladesh, îşi continuă operațiunea ca de obicei. Ei sunt perfect conştienţi de faptul că orice îmbunătăţire a salariilor (în medie de 37 de dolari pe lună) sau a condițiilor îngrozitoare, cu care se confruntă milioane de lucrători, ar putea submina competitivitatea ţării.

Giganţii la nivel mondial a vânzarilor cu amănuntul au demarat un bine învăţat control al daunelor - câteva lacrimi de crocodil, şi acolo unde este posibil, negări ale oricărei implicări sau a unei implicări curente cu furnizorii din complexul Rana Plaza, urmate de promisiuni goale pentru îmbunătăţirea condiţiilor în viitor. În moloz au fost găsite etichete pentru Wal-Mart, cel mai mare retailer mondial, pentru lanţul spaniol El Corte Ingles şi PC Penney. Paginile web pentru fabricile din clădire indică faptul că ele furnizau şi către lanţul Kik din Germania, C&A din Belgia, Benetton din UK, Mango din Spania, Trimark din Canada şi Premark din Irlanda, pentru a numi doar câteva.

Exprimarea acestor companii a "şocului" faţă de acest dezastru este deosebit de cinică. Toate aceste corporaţii ştiu foarte bine care sunt condiţiile necesare pentru a produce articolele de îmbrăcăminte la preţurile cerute de ele. Ele funcţionează prin intermediul unui sistem complex de intermediari şi subcontractori pentru a se distanţa de procesele de producție efectivă. Mulţi au un sistem de verificări ale fabricilor, însă nu pentru a îmbunătăţi siguranţa şi condiţiile de muncă, ci pentru a oferi o o faţadă care protejează imaginea corporaţiilor lor şi a numelor de marcă.

În urma tragediei, guvernele, mass-media, sindicatele şi diversele ONG-uri declară, într-un fel sau altul, că trebuie făcut ceva şi promovează iluzia că corporaţiile globale şi guvernul din Bangladesh pot fi presate pentru a îmbunătăţi siguranţa şi nivelul de trai al lucrătorilor din industria de confecţii. Realitatea este că guvernul nu va face nimic pentru a pune în pericol exportul sau profiturile. Pe fondul adâncirii defalcării capitalismului global, standardele de siguranţă se vor agrava, nu se vor îmbunătăţi.

Aceleaşi procese au loc şi pe plan internaţional. În luna septembrie a anului trecut, aproape 300 de muncitori au fost ucişi în cel mai grav incediu pe plan modial, care a avut loc atunci când întreprinderea Ali Enterprises din oraşul pakistanez Karachi a fost cuprinsă de flăcări. În China, mii de lucrători sunt ucişi în fiecare an în exploziile din minele extrem de nesigure ale ţării. La sfârşitul lunii trecute, două explozii în mina de cărbune Babao au ucis 34 de mienri. Alţi 83 au murit într-o alunecare de teren la o mină din Tibet.

Sănătatea, bunăstarea şi viaţa muncitorilor sunt sacrificate în mod constant în numele neobositei tendinţe după profit. Acesta nu are loc numai în atelierele din Asia, Africa şi America Latină, ci şi în țările capitaliste avansate. Săptămâna trecută au murit 14 oameni şi alţi 200 au fost răniţi ca urmare a unei explozii, care a avut loc la o fabrică de îngrășământ din Texas. În aprilie 2011, 11 lucrători au murit într-o explozie pe o platformă petroliere aparţinând Deepwater Horizon în Golful Mexic. Aceasta a dus la cel mai mare dezastru ecologic din istoria SUA.

Aceste tragedii sunt crime înrădăcinate în cele din urmă în sistemul de profit în sine. Producţia globalizată, care are potenţialul de a oferi tuturor oamenilor de pe planetă un standard de viaţă decent, duce sub capitalism la profituri enorme pentru cei câţiva bogaţi şi la aprofundarea sărăciei pentru clasa muncitoare din întreaga lume.

Singura soluţie se află într-o luptă unificată a clasei muncitoare internaţionale pentru eliminarea aceastei ordini sociale demodate şi reacţionare şi pentru stabilirea unei economii mondiale socialiste, planificată raţional, pentru a satisface nevoile sociale presante ale umanităţii ca un întreg.