Asia în 2013

De Peter Symonds
23 ianuarie 2013

Clasa muncitoare şi masele asuprite din Asia se confruntă cu o adâncire a crizei economice şi sociale şi cu pericolul aflat în creştere a unui nou război. În timp ce clasele conducătoare recurg la otrava naţionalismului şi militarismul, unificarea pe baza internaţionalismului socialist este o necesitate urgentă.

Noile linii care indică pericolul unui nou război mondial nu sunt nicăieri mai evidente decât în Asia. "Atenţia spre Asia Pacific" a administraţiei Obama a sporit tensiunile geo-politice din regiune. În numele acestei strategii, ea îşi întăreşte vechile alianțe militare, formează parteneriate strategice noi, stabileşte noi acorduri şi repoziţionează mijloacele sale militare. Toate au China în vizor.

Prin faptul că a încurajat aliaţii să-şi afirme agresiv interesele lor, SUA a aprins puncte fierbinţi în întreaga regiune. Stimulate de Washington, Filipinele și Vietnamul încearcă să creeze un front al ţărilor din sud-estul Asiei care să susţină poziţia lor în disputele teritoriale cu China din Marea Chinei de Sud. Cu sprijinul SUA, Coreea de Sud a încheiat politica sa pacifistă faţă de Coreea de Nord şi se asigură câ tensiunile în peninsula coreeană rămân ridicate.

Nepăsarea politicii externe americane este deosebit de evidentă în fricţiunile care au izbucnit între Japonia şi China privind disputatele insule Senkaku/Diaoyu din Marea Chinei de Est. Din septembrie, atunci când Tokyo a "naţionalizat" aflorimentele stâncoase, vasele maritime japoneze şi chineze şi acum chiar şi aeronavele acestora au fost angajate în acţiuni şi contra-acţiuni riscante în apele şi spaţiul aerian din apropiere. Orice incident amenință să degenereze într-o confruntare care implică trei dintre cele mai mari economii - SUA, China şi Japonia.

Ipocrizia administraţiei Obama nu cunoaşte limite. Adjunctul secretarului de stat american, Kurt Campbell a cerut săptămâna trecută ca în litigiul privind insulele "să predomine o minte limpede." În acest timp însă, SUA execută exerciţii comune cu Japonia pentru a consolida "apărarea insulelor" sale. Deşi declară " neutralitatea " Washingtonului în această controversă teritorială, oficialii americani au afirmat în mod repetat că dacă ar exista vre-un conflict asupra insulelor, SUA ar trece din punct de vedere militar de partea Japoniei.

Împingând Tokyo să se confrunte cu Beijingul, SUA a ajutat la renaşterea naționalismului şi militarismului japonez. Acesta a dominat alegerile de luna trecută și a dus la un guvern de dreapta, condus de prim-ministrul Shinzo Abe. În termen de săptămâni de la preluarea mandatului, acest guvern a anunţat prima creştere a cheltuielilor militare într-un deceniu , a întărit forțele japoneze în jurul insulelor disputate şi pornit o ofensivă diplomatică pentru a întări legăturile economice şi strategice în Asia de Sud-Est.

Abe intenţionează să modifice aşa-numita clauză pacifistă introdusă în Constituţia Japoniei după război şi să transforme forţele de apărare într-o "armată normală", capabilă să urmărească interesele imperialismului japonez. Reapariţia militarismului japonez schimbă deja aliniamentele regionale. Guvernul filipinez a anunţat o cooperare mai strânsă cu Tokyo şi sprijinirea publică a unei " Japonii mai puternice din punct de vedere militar", ca o contrapondere faţă de China.

Forţa motrică a "atenţiei " către Asia din partea lui Obama este agravarea crizei economice globale. SUA încearcă să contracareze declinul economic prin utilizarea puterii militare pentru a-şi putea menţine dominaţia sa globală, în special în Asia, continent central pentru producţia globalizată. Cu toate acestea, economiile din Asia sunt departe de a fi un motor independent pentru creşterea economică. Ele sunt afectate acum de criza pieţelor europene şi americane de export. Rata de creştere în China a scăzut brusc în 2012 de la 10,4 la 7,7 la sută, iar în India, de la 8,9 la 5,5 la sută. Japonia este din nou în recesiune.

Asemeni omologilor lor din Europa şi America, clasele din Asia au doar o soluţie la problemele economice montare: încercarea de a transfera povara economică asupra clasei muncitoare de la domiciliu şi asupra rivalilor lor din străinătate. Gazele nocive ale naţionalismului sunt în creştere în întreaga regiune, deoarece guvernele încearcă să proiecteze tensiunile sociale generate de măsurile lor de austeritate împotriva unui "rival" străin.

Acum, când economiile lor se contractă, tendinţele naţionaliste la care instigă elitele conducătoare din Japonia şi China sunt înrădăcinate în frica lor faţă de revoltele sociale. În mod similar, disputa de la frontiera din Kashmir între India şi Pakistan, care a dus deja la două războaie, a izbucnit din nou, decoarece New Delhi şi Islamabadul stârnesc animozităţile comunale pentru a abate atenţia de la crizele lor interne.

Revărsarea naţionalismui este însoţită de o cursă pentru înarmare aflată în dezvoltare. Washingtonul încearcă să aducă în prim-plan bugetul de apărare al Chinei, însă cheltuielile militare se extind în întreaga regiune. Conform Institutului Internaţional de Studii Strategice, Asia şi-a propus în ultimul an să depăşească Europa când vine vorba despre cheltuielile militare. Bugetele apărării pentru 2011 din China, Japonia şi India au fost de 89,9 miliarde de dolari, 58.2 miliarde de dolari şi respectiv 37 de miliarde de dolari. Ţările sud-est asiatice au mărit în mod colectiv cheltuielile lor cu 13,5 până la 24,5 miliarde de dolari. Bugetul de apărare al SUA, de aproximativ 670 de miliarde de dolari, le depăşeşte însă pe cele ale tuturor potenţialilor rivali.

Deşi există diferenţe evidente, situaţia actuală se aseamănă cu perioada de dinainte de război, din anii 1930, când imperialismul japonez a căutat să iasă din depresia economică în care se afla prin cuceriri coloniale. Ocupaţia militară a Chinei a pus Japonia pe un curs de coliziune cu imperialismul SUA, ceea ce a dus la război în Asia şi Pacific. Pe parcursul ultimelor două decenii, colapsul Uniunii Sovietice, restaurarea capitalistă din China şi India, care s-au orientat spre politici pro-piaţă, au creat elite capitaliste ambiţioase. Acestea îşi caută locul în ordinea imperialistă, sporind foarte mult rivalitatea regională şi pericolul unui conflict nuclear catastrofal.

Acelaşi procese au condus, de asemenea, la o expansiune majoră a clasei muncitoare în Asia - domiciliul a jumătate din populaţia lumii. Împreuna cu fraţii şi surorile sale de clasă din întreaga lume, clasa muncitoare este singura forță socială capabilă să oprească agravarea mizeriei sociale şi alunecarea în barbaria războiului. Ea trebuie să elimine cauza rădăcinii acestora - capitalismul - şi să stabilească o economie socialistă planificată la nivel mondial. Mai presus de toate, acest lucru necesită o luptă politică împotriva tuturor formelor de naţionalism şi comunitarism pentru a uni muncitorii pe plan internaţional. Clasa muncitoare trebuie să se distanţeze de stalinism, în special de varianta sa maoistă, care, prin subordonarea proletariatului faţă de burghezia naţională, este responsabil pentru o trădare devastatoare după alta.

Acest lucru înseamnă învăţarea lecţiilor necesare din prelungita luptă din secolul 20 a mişcării internaţionale troţkiste împotriva stalinismului şi constituirea unor secţiuni a Comitetului Internaţional a celei de-a Patra Internaţionale în Asia. Acestea vor conduce luptele revoluţionare mai departe.